Ce este studiu geotehnic?

Studiul geotehnic reprezintă documentaţia tehnică ce furnizează prin investigații in situ şi în laborator informații esentiale legate de terenul de fundare, ce vor fi folosite ulterior în etapa de proiectare a viitoarei construcții. Studiul geotehnic se face în general pentru orice tip de construcție dar şi pentru lucrări de imbunătațire a terenului, cariere, depozite de gunoi sau ziduri de sprijin.

Termenul de studiu geotehnic este folosit in special pentru studiile geotehnice dedicate proiectului de autorizare de construire (PAC), insă pe lângă acestea putem avea si avize geotehnice preliminare, monitorizare geotehnica sau studii geotehnice de detaliu.

Durata şi costurile de realizare depind foarte mult de tipul de construcție. De exemplu, dacă pentru o casă simplă, P+1, este suficient un foraj geotehnic de 5-6 metri iar durata de execuție este de 5 zile lucrătoare, dacă vorbim de o lucrare complexă se poate ajunge la zeci de foraje, cu adâncimi de până la 30 de metri şi cu lucrări care se intind chiar şi pe câteva luni. Preţul variaza evident şi el de la câteva sute de lei la câteva sute de mii de lei.

Care sunt etapele de realizare?

Principalii paşi în finalizarea unui studiu geotehnic sunt următorii:

  • Furnizarea principalelor informaţii necesare pentru stabilirea modalităţii de lucru. Despre acestea am discutat deja intr-un articol pe blog.
  • Semnarea unui contract de prestare servicii
  • Deplasarea la locaţia viitoarei construcţii, executarea forajelor geotehnice şi prelevarea de probe de sol. Opţional, se va efectua şi cercetare in situ prin penetrometrie.
  • Analiza probelor de sol in laboratorul geotehnic pentru obţinerea unor parametri precum: granulozitate, umiditate, plasticitate, limita de curgere, frământare, indice de plasticitate, compresibilitate, coeficient de tasare specifică etc.
  • Realizarea documentației geotehnice
  • Predarea studiului geotehnic
  • Consilierea post-realizare a studiului geotehnic

În final, trebuie să precizăm şi obligativitatea prezenţei ulterioare a inginerului geolog ce a întocmit documentația după finalizarea săpăturii pentru fundaţie şi înaintea momentului turnării acesteia.
Dacă doriţi o ofertă de preţ pentru realizarea unui studiu geotehnic, nu ezitaţi să ne contactați pe mail, telefonic sau prin intermediul formularului din pagina de CONTACT.

Cere oferta de pret!
SUNA ACUM!